Home » D:News » Sfaturile psihologilor pentru studenții aflați în sesiune

Sfaturile psihologilor pentru studenții aflați în sesiune

Sfaturile psihologilor pentru studenții aflați în sesiune
Credit foto: Pixabay
Publicat: 21.01.2021

Igiena somnului, alimentaţia echilibrată şi pauzele de recreere au efecte pozitive asupra emoţiilor, însă în perioada pandemiei aceste obiective sunt greu de realizat. Psihologii spun că gândirea pozitivă poate influența emoțiile.

Sesiunea a început, dar cursurile online i-au pus pe mulţi studenți în dificultate, atât în privinţa învăţatului, cât şi din punct de vedere emoţional.

Teodor Iancu, student în anul al III-lea la Facultatea de Drept, spune că perioada aceasta îl avantajează și a reuşit să-şi găsească motivaţia pentru a învăţa chiar şi din faţa unui ecran.

„Cumva, ţine foarte mult de capacitatea de a fi autodidact. Ca student, chiar şi în condiţii non-pandemice, trebuie să ştii să selectezi, să ştii să îţi alegi cursuri şi seminarii, informaţii. Interesul legate de activitatea de studiu nu ar trebui să fie legat de dimensiunea sa fizică, ci legat de ceea ce vrei sa obţii din parcursul universitar”, spune studentul.

Ce îi ajută pe studenți să învețe mai bine în sesiune

Somnul, alimentaţia şi pauzele de relaxare au efecte pozitive asupra emoţiilor studenţilor, mai ales în sesiune. Asta recomandă psihologul Bianca Pescaru.

„Să practice exerciţii de mindfullness şi de respiraţie controlată, exerciţii de meditaţie şi, nu în ultimul rând, să aibă grijă la modul în care gândesc pentru că o gândire pozitivă şi optimistă este un lucru care ne ajuta foarte mult şi ne influentează emoţiile”, afirmă psihologul, citat de Mediafax.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
Copacii care au supraviețuit bombei atomice lansate asupra Hiroshima
Care este forma Universului? Unii cercetători spun că ar semăna cu un hol cu oglinzi
Care este forma Universului? Unii cercetători spun că ar semăna cu un hol cu oglinzi
Noi reguli la Vatican pentru evaluarea fenomenelor supranaturale
Noi reguli la Vatican pentru evaluarea fenomenelor supranaturale
Au trecut 62 de ani de când Marilyn Monroe i-a cântat „Happy birthday mr. President” lui Kennedy
Au trecut 62 de ani de când Marilyn Monroe i-a cântat „Happy birthday mr. President” lui Kennedy
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat dintr-o expoziție?
De ce vrea cea mai bogată femeie din Australia ca portretul ei să fie eliminat dintr-o expoziție?
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai dispuși să slăbească
Bărbații care au primit bani în timpul unui studiu au fost de 4 ori mai dispuși să slăbească
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Reddit și OpenAI au bătut palma! Ce se va întâmpla cu datele platformei?
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Paul McCartney este primul muzician britanic miliardar
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de seră
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Vidrele de mare folosesc unelte pentru a avea acces la pradă mai mare și pentru a-și proteja dinții
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Un cercel de aur a dezvăluit o poveste devastatoare de acum 2.200 de ani
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, nici nedreaptă”
Peter Buffett, compozitor, filantrop și fiul unuia dintre miliardarii de top ai lumii. „Viața este aleatorie, nici corectă, ...
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
John Herschel și contribuțiile aduse astronomiei. „Respectul de sine este piatra de temelie a oricărei virtuți”
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
Speranța de viață globală ar putea crește cu pâna la 5 ani până în 2050
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
CRISPR ar putea trata orbirea moștenită, arată datele preliminare
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Ce este și cum apare „pielea de găină”?
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Astronomii au găsit o planetă de mărimea Pământului la doar 55 de ani-lumină depărtare
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?
Temperaturile anunțate de ANM! Cum va fi vremea până în iunie?